Sufletele pereche – reflecția personajelor fictive îndrăgite

       Într-o vreme, eram fierbinte pasionată de romanele de dragoste. Dacă încerc să-mi amintesc, era exact fragmentul anilor când mi se deschidea inimioara și cerea, atunci, hrană literară și patetică.
Fiecare roman mă învăluia cu aroma lui deosebită, fiecare personaj prindea culorile cele mai vii, filmul se derula fără pauze de publicitate.tumblr_ltskfqxIeH1r3bn0to1_500
Cândva, unchiul meu îmi spusese că dacă vreau să-l întâlnesc pe cel sortit mie și atât de dorit de mine, ar fi bine să mi-l imaginez așa cum aș vrea să fie, cum aș vrea să vină. Schițam cu ochii minții imaginea bărbatului ideal și mă axam atunci doar pe chipui lui, trăsătură care îmi părea cheia spre fericire. Eu nu judec și nici nu vreau să mi se spună că sunt copilăroasă, să recunoaștem că toate am mers în această direcție pe la 13-14 ani. Și nu e deloc devreme, e chiar perfect sănătos simptomul de a vrea să iubești la 14 ani, să privești în juru-ți și să-ți dorești, ba chiar să aștepți receptivitate.            

       Așa mi-a fost rolul în sezonul 1, protagonistă fragilă și nerăbdătoare de a-și întâlni al ei bărbat precum ar aștepta deșertul să vină ploaia. La ai mei 14 ani, cunoscusem un tînăr de o frumusețe răpitoare, pe care îl priveam ca pe o păpușă masculină vie. Trăsăturile lui le vedeam divine, iar atenția lui îmi era necesară teribil. Când unchiul mă sfătuise să încerc să-l concep imaginar pe viitorul suflet pereche, la el mă gândisem. Și probabil odată cu acel gând, am declanșat niște reacții inevitabile, pe care le coordona Universul, cred. Fiecare personaj masculin pe care-l întâlneam în operele lecturate, luau înfățișarea acelui chipeș stimabil. Fie personajul pozitiv sau antagonic, toți ca unul îmbrăcau masca băiatului misterios, pe care, constant, îl întâlneam în fiecare roman de dragoste parcurs. Imaginile se mai blurau uneori, iar eu mă forțam să creez personajul după modelul prietenului de care eram fascinată, dar care nu-mi răspunde cu aceeași intensitate a sentimentelor.
Acum, după aproape un deceniu, timp în care m-am simțit răsfățată de alte priviri și brațe iubitoare, care au întruchipat minuni sau coșmaruri (bărbați care, apropo, aveau tangențe fizice cu cea dintâi creionare imaginară), mă întreb : oare bărbații care-mi trec prin cale sunt cei întâlniți în cărți ? E posibil ca personajele întipărite în memorie să influențeze percepția asupra iubirilor mele pământești efemere? Trăiesc într-o fantasmă literară sau lumea mea reală e o iluzie ?
Pentru că eu am citit despre gelozii și iubiri, despre amoruri, m-am regăsit în citate, am revăzut o parte a trecutului prin prisma lecturii și chiar am empatizat cu cei trădați sau cei prea îndrăgostiți, fără limite. Am ajuns să cred că ceea ce citesc parcă se însămânțează în mersul vieții mele. Și poate cei fictivi devin cei reali. Și cei de care mi-e frică sunt cei de care mă îndrăgostesc, într-un fel. Iar cei pe care-i urăsc, într-un final, mă urmăresc.stock-photo-love-couple-pop-art-couple-pop-art-love-valentines-day-postcard-hollywood-movie-scene-love-pop-346120385
Sau, s-ar putea să existe o altă emisferă, cea a mutilării literaturii de către realitate. Asta ar putea rezulta în urma unor dorințe aprige ale mele pe care tind să le întrevăd și să le decodific în cărți. Și atunci pierd teren atît printre clasici, cât și printre contemporani. Fraza cu sens fix, mă zbat s-o modific după cum vrea eu s-o văd și s-o aud. S-ar încadra asta la categoria ”te minți pe tine însăți” ?

 

Într-un final, deduc că există o legătură între cărți și realitate. Învăț să trăiesc după ce citesc sau după ce am trăit o experiență, mi se permite s-o regăsesc prin cărți ?
Întrebare retorică ? Cărțile pe care le-ați citit, ce loc au în realitatea și dragostea voastră platonică ?

citește, iubește, îndrăznește


   Vino iubite de-mi șoptește amorul tainic prin poeziile-ți preferate. Alintă-mă cu iluzii literare puternice despre cum vrei să ne consumăm pasiunile sub clar de lună. Citește-mi speranțele tale și alcătuiește-mi rime din dorințele tale. Minte-mă cu sonete, dar nu îndrăzi să te joci cu slove pustii.

tumblr_o4eiocsp6K1u0gxt6o1_500   …Cei care iubesc lectura, ma vor înțelege atunci când spun că dragostea o mai găsești și prin cărți. Mai exact, prin fragmente de romane, acolo unde platoul și firul narativ sunt așa cum ai vrea tu să trăiești dragostea în realitate. Să-i zicem ”filmul devenit realitate” sau, în cazul nostru, „lectura îmbrăcată în teluric”.
Vă spun asta pentru că am desensat cu ochii minții ceea ce mi-a fost dat să descopăr în romane și poezii care să redea perfect starea mea de spirit, să descrie imaginarul meu cu vast colorit și arome, și care să mă provoace la scenarii fictive, dar atât de tentante și fierbinți. Dacă le-am întâlnit întîmplător sau nu, nu voi ști decât până în clipa în care mă voi trezi tete-a-tete cu narațiunea expusă, până inima-mi va pulsa ca lui Maitreyi și,probabil, până îmi voi privi în ochi personajul pereche în carne și oase.

   Știu că și voi, cei îndrăgostiți de lectură, ați fost puși în situația de a fi îndrăgit prea mult o carte, asupra căreia să meditați, pe care s-o tot recomandați, citate căreia să le afișați în locuri vizibile și care să vă împrospăteze stările sufletești. Să știți că întotdeauna vor exista și partide cu politică opusă, care vor condamna atracția unora pentru cărți. Asta nu înseamnă că frumosul lor apune. Eu, dimpotrivă, devin mai lacomă să le devorez odată cu toată energia lor.

   O carte, la momentul potrivit, îți va șterge lacrimile și vorbindu-ți cu voce blândă, va adăuga la paleta simțurilor tale culori calde și luminoase..
De aceea..
Alegeți cărți care să vă ofere la fel de multă iubire precum le cuprinde-ți voi când le parcurgeți cu nesaț. Și la fel alegeți iubirile pământești, prin cărți și povești pe care să vi le declarați tandru, pe care să vi le dedicați în scrisori lăsate în fugă lângă cafea, dimineața!

   Când cineva va striga agresiv opunându-se părerii mele, când vor fi îndreptate acuzații și pietre înspre aspirațiile voastre cu rădăcini literare, să-i dați o adresa în direcția opusă decât a voastră. Și să reveniți la citit și la iubit necontenit.

   Și să iubiți asa cum ați citit în romanele de dragoste mult prea pasionale, să zâmbiți și să vă aventurați precum Tom Sawyer, sa respirați într-un ritm cu universul, cum recomandă Osho, ba chiar să ajungeți să vă îndrăgostiți de viața pe care o trăiți. Dar o să începeți s-o înseninați de îndată ce veți modifica atitudinile. Înainte să gândești cu mintea proprie, trebuie să gândești și prin mințile altora, zicea cândva un filosof.

   Să revenim la incipit. Să revenim la dragostea pe care o cerșesc de la bărbatul meu, pe care-l vreau mai îndrăgostit de cunoaștere decât mine și care să mă învăluie în fantezii erotice pe care să nu le pot uita prea curând.

   Vreau să citim dimineața, să ne împărtășim ideile devenite preferate, să ne batem cu argumente și să ne epuizăm senzual până la următorul capitol.

   Eu am citit și încă mai citesc cărți. Și dragostea pe care o port în interior o voi împărți egal atît pentru activitățile mele iubite, cât și pentru tine.. iubite.

   …Azi ce carte mi-ai adus în dar? Azi ce fragment filmăm în intimitate?

Cum a decurs procesul de implementare…

Little Free Library Bacau este un proiect inițiat de către niște liceeni din Bacău și finanțat la rândul său, la fel, de către niște liceeni care fac parte din programul YouthBank Bacău, coordonat de Fundația Comunitară Bacău.

Proiectul merge pe ideea că orice tânăr, atât din Bacău cât și din alte orașe/sate/comune ale României (poate chiar din altă țară) poate beneficia în mod direct și gratuit de orice carte pe care o găsește în bibliotecile stradale instalate în Parcul Cancicov, Trandafirilor, Catedralei și în Piața Tricolorului. Acest tânăr care găsește o carte pe placul său o poate împrumuta, o poate păstra pentru totdeauna dar, este încurajat să aducă sau să lase o carte din biblioteca personală în schimbul celei luate, în felul acesta contribuind în mod direct și sigur la continuitatea proiectului.

Echipa AVAN[t] dorește să fie 100% transparentă în procesul de implementare și construire a acestui proiect, de aceea vom prezenta cheltuielile făcute pe parcursul realizării acestui (minunat) proiect:

  • Promovarea proiectului atât în mediul online (pagina de facebook – 0 lei cheltuiți pentru promovarea proiectului în mediul online) cât și în mediul fizic/real (prin afișe, autocolante, semne de carte) a costat exact 112,7 RON
  • Construirea cășuțelor, în număr de 5 (cinci), a costat exact 1750 RON (adica  350 RON per bucată), iar instalarea acestora în Parcul Cancicov, Trandafirilor și Catedralei precum și în Piața Tricolorului a costat exact 100 RON.

În total pentru promovarea, construirea și instalarea bibliotecilor stradale, echipa AVAN[t] a cheltuit 1962,7 RON din 1980 RON.

Considerăm că proiectul Little Free Library Bacău este un proiect ce va reuși să motiveze într-un fel sau altul tinerii (tinerii în acest proiect sunt cei care au o vârstă fragetă și cei care au o vârstă mai înaintată, colorată 😉 ) să practice acest obicei sănătos pentru mintea și sufletul lor. Credem cu tărie că băcăuanii au potențial și mai credem în idealuri, de aceea vom continua atât să promovăm proiectul în comunitatea băcăuană cât și să încurajăm tinerii să profite atât de o plimbare în aer liber cât și de o carte gratuite.

Pentru mai multe detalii vă rugăm să urmăriți pagina de facebook a proiectului.

Nu uitați că impreună putem să facem lucruri frumoase, colorate, utile, excepționale, pozitive, etc. !

Oficial, Little Free Library Bacău a fost lansat pentru tinerii din comunitatea băcăuană

Ziua de 27 iunie reprezintă o zi foarte importantă atât pentru echipa AVAN[t] cât 1și pentru comunitatea băcăuană deoarece în această zi s-au instalat/ amplasat 4 din 5 biblioteci stradale. Aceste biblioteci  stradale au fost instalate în Parcul Cancicov, Parcul Catedralei, Parcul Trandafirilor și Piața Tricolorului din Bacău. A 5-a bibliotecă stradală va fi instalată în Parcul Cancicov după primirea autorizației de amplasare a acestia de la Primăria Bacău.

Începând cu această zi, orice tânăr din Bacău sau din afara acestui oraș are posibilitea să împrumute, să citească sau să doneze cărți pentru oricare din bibliotecile stradale.

De asemenea, dorim să vă invităm la lansarea oficială a proiectului care va avea loc pe data de 29 iunie 2015 la ora 18.00 în Piața Tricolorului din Bacău (vis-a-vis de Casa de Cultură „Vasile Alecsandri”). Vom fi extrem de bucuroși dacă veți veni cu cel puțin o carte pe care să o lăsați, dăruiți proiectului Little Free Library Bacău.

Pentru mai multe informații cu privire la acest proiect, la continuitatea acestuia și pentru a fi conectat cu cele mai noi imagini, postări sau alte evenimente organizate de către Little Free Library Bacău, vă îndemnăm și vă recomandăm să apreciați pagina noastră de facebook și să vă abonați la postările noastre.

https://www.facebook.com/littlefreelibrarybacau

Cu drag,

Echipa AVAN[t]

Un pas pâna la instalarea căsuțelor

Din nou cu același spirit pro-lectură, echipa AVAN[t] vă oferă informații actuale și interesante despre procesul de implementarea a proiectului „Little Free Library Bacău”.

Ne bucură faptul să știm ca numărul celor care susțin acest proiect crește pe zi ce trece, ne bucură faptul că tot mai mulți tineri băcăuani postează informații despre acest proiect pe blogurile lor, paginile de facebook, distribuie și împărtășesc această idee.

Astăzi, 24 iunie, am depus încă o cerere către Primăria Bacău pentru o nouă autorizație de amplasarea a unei noi casuțe ce va fi instalată în Parcul Cancicov (pană acum vor fi instalate două căsuțe în acest parc) și, am aflat de la meșterul tâmplar (căruia îi mulțumim foarte mult pentru că s-a oferit să ne ajute și să creeze lucruri frumoase pentru Bacău, prin prisma acestui proiect) că, cel mai probabil, în această săptămână vom face instalarea bibliotecilor stradale în Bacău. (vom reveni cu cele mai actuale informații aici, pe blog)

Abonati-va la postarile noastre. Lasati un  like paginii proiectului, urmăriți-ne cu drag! Echipa AVAN[t]

Aviz favorabil pentru Little Free Library Bacau

Astăzi, 18 iunie 2015, Primaria Bacău a oferit echipei AVAN[t] un răspuns scris la cererea cu numărul 27803 din 7 mai 2015, prin care echipa AVAN[t] a cerut Primăriei Bacău autorizație de amplasament pentru 4 biblioteci stradale din cadrul proiectului Little Free Library Bacău

Spre bucuria noastră dar și a tinerilor băcăuani raspunsul Primăriei Bacău la cererea depusă de către inițiatorul acestui proiect în Bacău a primit un aviz favorabil pentru cele 4 locații: Parcul Catedralei, Parcul Trandafirilor, Parcul Cancicov și Piațeta din fața Casei de Cultură din Bacău. 

Vă comunicăm că în cadrul Comisiei de Avizare a Manifestațiilor Publice, constituită conform Legii nr. 60/1991 și Legii nr. 31/2004, s-a luat în discuție cererea dvs. și s-a avizat favorabil derularea activității creative, în cadrul proiectului „Little Free Library Bacău”.

Pas cu pas spre realizare

Din nou cu aceeasi bucurie vorbim despre Little Free Library Bacau 🙂

Ne bucura faptul sa stim ca echipa AVAN[t] continua sa implementeze si sa promoveze proiectul in randul tinerilor din Bacau.

11393096_636018209865652_8321758056515070019_n

In data de 12 iunie, echipa AVAN[t] a participat la o masa rotunda  “Proiectele Tinerilor pentru Bacău” organizata de catre Cetateni Activi pentru Bacau iar, in cadrul acestui eveniment au fost discutate 3 initiative ale tinerilor bacauani ce isi propun sa imbunatateasca viata cetatenilor si sa aduca orasului Bacau mai multa valoare, dinamism si inovatie.

Cele trei initiative au fost:

  • “Împreună pentru Parcul Gherăiești!”, inițiată de către Asociația pentru Dezvoltare Activă;
  • „Băcăuanii vor piste pentru biciclete!”, inițiată de către Cristian Ghingheș și Mihai Costi;
  • „Little Free Library Bacău” (biblioteci stradale) – inițiată de către grupul informal Echipa AVANT[t];

Prin intermediul acestui eveniment ne propunem să aducem la aceeași masă inițiatorii celor trei demersuri și decidenții politici, având ca obiectiv dezvoltarea unui plan de acțiune pentru implementarea acestor inițiative.
Formatul întâlnirii va fi cafeneaua publică, ce reprezintă o metodă de dialog activ, un schimb de informaţii şi găsirea de soluţii creative de acţiune. Participanţii la cafenea sunt aşezaţi la mese de câte 6-8 persoane, la fiecare masă dezbătându-se o inițiativă. ( Cetateni Activi pentru Bacau)

Consideram ca, factorii de decizie se vor implica direct si activ pentru implementarea acestui proiect in comunitatea bacauana si vor fi alaturi de echipa AVAN[t].

Acum, echipa de initiativa se afla in etapa de realizare si promovare a proiectului in randul tinerilor din Bacau, in acest scop am realizat campanii de informare la cateva licee din Bacau si am participat la cateva evenimente unde, la fel, am prezentat proiectului celor prezenti.

In aproximativ in 10 zile vom avea cele cinci biblioteci stradale intr-o etapa finala de realizare si, urmeaza sa fie instalate prin parcurile si Piata Tricolorului din Bacau, dar pana atunci, ramane sa obtinem autorizatiile de amplasament de la Primaria Bacau.

Proiectul „Little Free Library Bacău” este finanțat prin programul YouthBank Bacău, coordonat de Fundația Comunitară Bacău, la nivel național acesta este coordonat de către Asociația pentru Relații Comunitare în parteneriat cu BRD- Groupe Société Générale.